Mi-ar fi placut ca la postul asta sa am fel de fel de informatii interesante, asa cum vezi facute in revistele auto… am parcurs 3.500 de km in 10 zile, am trecut prin 5 tari, am traversat x intersectii, am semnalizat de X la puterea a 3-a ori… insa nici nu sunt genul care sa tina socoteli, si nici n-ar interesa pe cineva…
Asa ca le iau pe puncte si pe scurt, vorbind mai ales de punctele care se refera la Citroen C5, caci despre Citroen este vorba pe blogul asta…
- au fost vreo 3.500 km, facuti pe autostrada si sosele nationale 40%-40%, restul fiind cheltuiti prin orase;
- am cheltuit in total vreo 100 de euro numai pe cazarea venerabilului Citroen C5; cele mai scumpe parcari au fost cele de Viena, din zona ring-ului 1, cele mai ieftine fiind cele din Budapesta;
- am alimentat de 6 ori cu motorina, asta insemnand in jur de 360 de euro cheltuiti pe carburant; totusi, am ajuns acasa cu 3/4 din ultimul rezervor, deci as aproxima suma cheltuita pe motorina undeva pe la 320 de ruro;
- am mai cheltuit in jur de 40 de euro pe viniete in Austria, Cehia si Ungaria; in Slovacia n-am mai luat vinieta, caci am uitat;
- am fost 4 persoane la drumul asta, dintre care 3 soferi; am condus doar doi, cu schimbul;
- bancheta din spate de la Citroen C5 este spatioasa si comoda la drumuri de 3-4 ore, dar daca sunt 2 in spate si vor sa se intinda cumva, bancheta profilata puternic te conditioneaza la anumite pozitii (cateva pull-over-e, caciuli si fulare te ajuta sa-ti faci insa un cuib totalmente comod;
- pozitia de condus, dar si locurile din fata sunt perfecte, chiar si dupa 7-800 km de condus pe zi nu existau junghiuri sau dureri de sale (batrane), oase, articulatii; se sta foarte comod, ergonomia e la ea acasa, conduci ore intregi fara sa simti nevoia sa te intinzi/destinzi / opresti / dormi / sinucizi;
- la capitolul ergonomie, Citroen C5 are o singura problema, de care am spus si la primul drive test cu Citroen C5: lipsa unui loc/sistem de sustinere a unui recipient de bauturi racoritoare; da, exista unul in cotiera insa este greu de manevrat orice pahar/sticla care este asezat/a acolo;
- suspensia este remarcabila, absoarbe aproape orice pe modul soft; cat despre modul sport… ajuta foarte mult la viteze mari si la manevre bruste de evitare (si acum cred ca ma pomeneste polonezul care s-a gandit sa intoarca pe interzis in mijlocul Vienei);
- sistemul de ridicare a masinii te ajuta in multe cazuri, altfel am fi racait bara fata si pragurile laterale de cateva ori…;
- ne-a placut masina si la acest drive-test prelungit, astept nerabdator sa le incerc si pe celelalte doua si sa iau o decizie in cunostinta de cauza!
Per ansamblu a fost o vacanta foarte reusita, am vazut multe locuri, facut-am multe poze, mancat-am chestii delicioase… cu un buget de criza dar cu cheful din timpul liceului!
Gata, acum… la munca!